Povesti de succes – interviu cu Elena Lotrean, fondator Scoala Finlandeza Sibiu
Elena Lotrean este profesor, trainer, fondatoarea Școlii Finlandeze Sibiu și bineînțeles, antreprenor.
Colaborarea cu Vitas a venit la momentul oportun și ne bucurăm nespus că am avut ocazia să finanțăm o inițiativă menită să sprijine eforturile spre o educație de calitate în România.
,,Avem nevoie să lucrăm cu profesioniști care înțeleg momentele dificile prin care trecem și care să poată face propunerile cele mai potrivite și avantajoase”.
Am avut câteva curiozități legate de debutul său în antreprenoriat și despre experiența avută cu Vitas, Elena a avut amabilitatea de a ne răspunde unui mini-interviu.
Care a fost primul pas spre antreprenoriat?
Cred că spre antreprenoriat te duc mai mulți pași, fiecare din domenii ușor diferite, pentru că nu-i așa, antreprenorul pare a fi un om care să le știe pe toate.
Am învățat până pe la 10 ani să muncesc din greu la adunat fructe prin gradină, cu 5 lei găleata mare și 3 lei găleata mică. Am învățat să fiu un bun evaluator în clasa a 5-a când corectam lucrările la limba română cu care venea mama acasă.
Am învățat să organizez acțiuni de amploare la 14 ani împreună cu profesoara mea de engleză, voluntar Peace Corps, la Ziua Pământului unde am scos aproape 1.000 de oameni în Sibiu să curețe parcurile și spațiile verzi în 1993. Un fel de Let’s Do It Romania înaintea vremurilor.
Tot un prim pas pot spune că l-am făcut în mediul ONG, unde am învățat resurse umane, bugete și tot felul de alte lucruri folositoare în afaceri. Cum ar fi să fac parte dintr-o super echipă, pentru că doar împreună putem ajunge foarte departe. Prima societate comercială am înființat-o în 2004, bazându-mă cel mai mult pe acești primi pași pe care i-am făcut în familie, în școală și în ONG.
Cum ai ajuns la Vitas?
Căutăm finanțare pentru un proiect care-și propune să schimbe felul în care este făcută educația în Sibiu și în România, respectiv Școala Româno-Finlandeză Sibiu. Reglementările legale în vigoare nu permit băncilor să finanțeze entități non-profit și Dan Luca, unul dintre membri board-ului școlii ne-a îndreptat spre Vitas.
Cum te-a ajutat creditul de la Vitas? În ce scop ai folosit creditul?
Începusem renovarea unei clădiri în care urma să ne mutăm, lucru la care am renunțat pe parcurs și ne-am direcționat spre susținerea și dezvoltarea școlii în primii doi ani de funcționare. Ne-a ajutat să putem oferi la rândul nostru servicii de calitate și să credem că putem reuși să producem schimbările pe care ni le-am propus.
Ce ți-a plăcut/ai apreciat cel mai mult în relația cu Vitas?
Îmi place mult felul deschis în care se întâmplă colaborarea, schimbul de informații, felul în care oamenii se preocupă de binele afacerii pe care o dezvolți.
Avem nevoie să lucrăm cu profesioniști care înteleg momentele dificile uneori prin care trecem și care să poată face propunerile cele mai potrivite și avantajoase.
Ai mai căutat soluții de finanțare înainte de Vitas, cum ți s-a părut piața asta? Ai avut dezamăgiri? Ce așteptări ai avut și nu au fost îndeplinite?
Am căutat prima dată la băncile clasice, dar în momentul în care menționam că suntem Fundație, entitate non-profit, conversația se oprea acolo, nu conta ideea și posibilitățile de implementare, doar reglementările limitative. Nu pot spune că nu au încercat, creativitatea și antreprenoriatul nu par a fi apanajul băncilor obișnuite.
Au existat momente critice, când ai fi vrut să renunți și să iți cauți un job de exemplu? Ce s-a întâmplat atunci, ce soluții ai găsit ca să mergi mai departe?
Cred că nimeni nu e scutit de momente critice. De renunțat nu am vrut să renunț mai mult de o miime de secundă…Bucuria mea este că sunt binecuvântată în jurul meu cu oameni care au crezut în ceea ce putem face și întotdeauna s-au găsit soluții la toate problemele.
Dacă stai să te uiti cu atenție semnele și soluțiile sunt peste tot în jur. Îmi amintesc o dată când nu știam cu ce o să plătesc salariile în luna respectivă, aveam întârzieri la plăți și chiar în ziua respectivă au fost decontate concediile medicale și alte sume din asigurări, o sumă suficientă pentru salarii. Partea interesantă este că mergând seara spre casă și trecând prin curtea bisericii am mai găsit pe jos 20 de lei :).
Si mai știu că atunci când am nevoie de ajutor, pot oricând să le sun pe Lucia sau pe Mihaela 🙂 (pentru cei care nu știu, Lucia si Mihaela sunt colegele noastre din cadrul Vitas Sibiu).