Parteneriat Vitas IFN SA – ZebraPay SRL
COMUNICAT DE PRESĂ
Alba Iulia, 11 februarie 2015
ZebraPay SRL, companie care deţine cea mai extinsă reţea de terminale de plată de tip self-service din România, şi Vitas Instituţie Financiară Nebancară SA, principala instituţie de microcreditare din vestul şi centrul ţării, anunţă semnarea unui parteneriat pentru serviciul de colectare electronică a plăţii ratelor de credit prin terminale de plată din reţeaua ZebraPay.
Serviciul se adresează clienţilor, persoane fizice şi întreprinderi mici şi mijlocii, din judeţele în care Vitas IFN SA România îşi desfăşoară activitatea şi unde ZebaPay deţine terminale de plată: Alba, Arad, Bihor, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu şi Timiş. Ratele aferente creditelor contractate la Vitas IFN SA România pot fi achitate în numerar uşor, comod şi sigur, prin intermediul terminalelor reţelei punctelor de plată ZebraPay, în magazine de proximitate cu program prelungit de lucru din judeţele amintite.
În vederea efectuării unei plăţi la terminalul ZebraPay, clientul are de parcurs câţiva paşi simpli: se selectează butonul „Vitas” din ecranul terminalului ZebraPay; în ecranul următor se selectează modalitatea de identificare a clientului, respectiv: scanarea codului de bare de pe cardul de client sau introducerea manuală a codului de client. În ecranul următor clientul introduce suma pe care doreşte să o platească. După validarea sumei, clientul va efectua plata cu numerar, prin introducerea în validatorul de bancnote a sumei de bani şi finalizeaza tranzacţia. La sfârşitul operaţiunii de plată terminalul va emite o chitanţă, care va confirma plata efectuată.
“Prin semnarea acestui acord de colaborare venim în întâmpinarea consumatorilor din partea de vest a ţării cu o soluţie practică, sigură şi rapidă pentru plata ratelor aferente creditelor contractate la Vitas IFN SA prin intermediul terminalelor ZebraPay. Clienții pot achita astfel sumele datorate prin terminalele ZebraPay, folosind cea mai convenabilă metodă pentru ei. Suntem convinşi că rapiditatea tranzacţiilor, comoditatea şi siguranţa sistemului ZebraPay sunt avantaje ce vor fi extrem de apreciate de clienţii Vitas IFN, pe care îi aşteptăm la terminalele în magazinele partenere ZebraPay pentru efectuarea unei palete extinse de plăţi”, a declarat Adrian Badea, CEO ZebraPay.
„La Vitas IFN încercăm să facem viaţa mai uşoară clienţilor noştri. Suntem foarte bucuroşi că şi în acest an am reuşit să facem lucrurile mai simple pentru clienţii noştri, oferindu-le o soluţie rapidă, comodă şi sigură de a-şi achita ratele aferente creditelor, sau orice alte sume datorate, fără costuri suplimentare”, a declarat Cristian Jurma, Director General, Vitas Instituţie Financiară Nebancară S.A.
Primul terminal ZebraPay din judeţul Alba, în biroul Vitas IFN din Alba Iulia
Primul terminal ZebraPay din judeţul Alba va fi instalat în biroul Vitas IFN din Alba Iulia şi va fi disponibil începând din 12 februarie 2015, la adresa: Calea Moţilor nr. 6, bl. M2C, parter.
În prezent, ZebraPay numără mai mult de 1.000 de terminale de tip plată self-service instalate în peste 150 de localități din România, în judeţele Arad, Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Iaşi, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi în municipiul Bucureşti.
Despre ZebraPay:
ZebraPay oferă o metodă simplă și rapidă de efectuare a plăţilor electronice prin terminale de plată de tip
self-service. Prin terminalele ZebraPay pot fi efectuate plăţi cu numerar, prin aplicatia SEQR, dar și prin
moneda Bitcoin pentru o gamă largă de produse şi servicii: plăți facturi, rovinietă, amenzi, reîncărcare cartele
prepaid, plăți rate, plăți online, monedă virtuală, bilete de tren și abonamente presă.
Compania deţine cea mai mare reţea de terminale de plată de tip self-service, peste 1000 de kiosk-uri,
acestea fiind amplasate in peste 150 de localităţi din ţară. Terminalele ZebraPay pot fi găsite în marile reţele
de retail precum Kaufland, Billa, Cora, Auchan, Carrefour, Mega Image, Profi, în universităţi, centre
comerciale, pieţe, benzinării şi magazine de proximitate, harta locațiilor optimizată și pentru dispozitivele
mobile și integrate cu Google Maps fiind disponibilă la http://www.zebrapay.ro/locatii.
Pentru mai multe informații despre ZebraPay, puteți accesa site-ul companiei: www.zebrapay.ro.