Richard Arthur Shumann

PREŞEDINTE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE, VITAS IFN

Richard Shumann s-a alăturat Global Communities în 2005 în calitate de Technical Officer și ocupă acum funcția de Chief Governance and Risk Officer pentru Vitas Group. Richard colaborează îndeaproape cu managerii și consiliile de administrație ale filialelor pentru a construi un Vitas Group mai puternic, capabil să răspundă mai bine nevoilor clienților noștri și să încurajeze dezvoltarea pe termen lung a afacerilor lor, familiilor și comunităților din care fac parte.

Richard are 25 de ani de experiență în consolidarea companiilor pentru a deservi mai bine clienții cu venituri mici, în special în ceea ce privește incluziunea financiară. Competențele sale includ politica de credit, guvernanța, sistemele de audit intern, gestionarea riscurilor și negocierea cu creditorii. Cariera sa a început cu Peace Corps în Guineea; a trăit și lucrat în Mozambic, Angola și Burundi. Vorbește fluent engleza, franceza și spaniola și are cunoștințe solide de portugheză.

Este licențiat în economie de la Macalester College, are un certificat de la London School of Economics și un master în afaceri publice de la Universitatea Princeton. De asemenea, are o diplomă de expert în gestionarea riscurilor – microfinanțare de la Școala din Frankfurt. Richard locuiește în afara orașului Washington, DC, împreună cu soția sa, cei doi copii și două pisici

Khalid Kabeer

Membru al Consiliului de Administrație, Vitas IFN

Khalid Kabeer a deținut funcția de CEO-ul Vitas Group, are de asemenea peste 18 ani de experiență interdepartamentală în domeniul bancar de microfinanțare. Anterior, în calitate de COO al Vitas Group, a fost responsabil de executarea strategiei globale de afaceri a grupului în Orientul Mijlociu, Europa și Africa. În ultimii doi ani, a condus procesul de redefinire a viziunii și a condus o ambițioasă schimbare pe termen lung către un model de creditare pentru IMM-uri axat pe date și digitalizare. El a avut un rol esențial în transformarea digitală a grupului și în managementul schimbării, precum și în înființarea Vitas Ventures, un portofoliu de investiții de risc în domeniul fintech în stadiu incipient. Înainte de a se alătura grupului Vitas în 2012, Khalid Kabeer a lucrat ca CEO interimar al Kashf Microfinance Bank Limited din martie până în septembrie 2011. El a avut un rol esențial în înființarea băncii în 2007-2008 și a fost primul director financiar al acesteia. Anterior, a deținut postul de director financiar al Fundației Kashf în perioada 2003-2008. Khalid Kabeer este licențiat în economie și este membru al Institutului Contabililor Autorizați din Pakistan.

NORDYN

Nordyn Yacine

MEMBRU AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE, VITAS IFN

Nordyn Yacine este Chief Digital Officer al Vitas Group. În ultimii 24 de ani, el a asigurat conducerea executivă în industriile de transformare digitală, comerț electronic și servicii financiare, în medii complexe, incerte, cu ritmuri accelerate și cu multiple părți interesate. Este expert în cele mai recente tendințe în transformarea digitală și mobilă și în modul în care aceste noi industrii au schimbat interacțiunea cu consumatorii. Înainte de a se alătura Global Communities, a avut o carieră corporatistă internațională de 15 ani, lucrând pentru Eastman Kodak, ca șef al dezvoltării afacerilor din Africa, Automobiles Peugeot, ca șef al implementării digitale globale, și MasterCard Europe ca șef al comerțului electronic în Europa. De 10 ani locuiește la Dublin și a devenit antreprenor și specialist Fintech, oferind consultanță pentru start-up-uri și companii din domeniul serviciilor financiare în ceea ce privește transformarea digitală, extinderea internațională și dezvoltarea de noi produse. Este profesor invitat în cadrul Masterului de Antreprenoriat Internațional de la Școala de Business EDC Paris, unde predă marketingul în mediul mobil.

Corina Cucoli

Corina Cucoli

Corina Cucoli are peste 25 de ani de experiență în poziții de top management, coordonând transformări strategice și procese de guvernanță corporativă în sectoare reglementate. A activat în industrii precum servicii financiare, asigurări, pensii private și investiții, contribuind la dezvoltarea unor organizații cheie și la consolidarea structurilor lor executive.

A fost Director General al BT Pensii (fost Certinvest Pensii), unde a supervizat operațiunile curente și relația cu autoritățile de reglementare. De-a lungul carierei, a făcut parte din consilii de administrație pentru entități din domeniul financiar, precum SAI Certinvest, Certinvest IMM și Highcrowd Estate Technologies, unde a avut un rol activ în stabilirea direcțiilor strategice, supravegherea conducerii executive și asigurarea conformității.

Anterior, a ocupat funcții de conducere în cadrul UNIQA Group Austria, Aviva Asigurări, KPMG Advisory și Arctic SA, având responsabilități ce au inclus integrarea post-fuziune, dezvoltarea parteneriatelor strategice, restructurarea operațională și lansarea de noi linii de afaceri. A participat activ la dezvoltarea sistemului de pensii private din România și a fost vicepreședinte al APAPR, contribuind la promovarea reformei în acest domeniu.

Este doctor în economie și absolventă a Academiei de Studii Economice din București. A urmat programe internaționale de specializare la Harvard Business School, INSEAD, FMI și alte instituții de prestigiu. Deține atestate în insolvență, evaluare, KYC, AML și strategie antifraudă. Vorbește fluent engleza și are cunoștințe medii de limba rusă.

people-ziad-halaby
Ziad Halaby
MEMBRU AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE, VITAS IFN

Ziad Halaby este din anul 2005 director general al Vitas Liban, instituţie de microfinanţare libaneză, având ca acţionar Global Communities.

Ziad are ca arii de expertiză microfinanţarea, finanţarea corporativă, gestionarea ONG-urilor şi a IFN-urilor în Georgia, Bosnia şi Herţegovina, Azerbaidjan, Belgia şi Liban. Ziad Halaby deţine un MBA la Universitatea Americană din Beirut şi un master în Managementul Riscului Financiar la Universitatea din Bruxelles.

În prezent, Ziad Halaby este membru în Consiliul Director al reţelei Sanabel (Microfinance Center of Arabe Countries). Susține deseori prelegeri la Universitatea USEK.

Diane-Smith

Diane Smith

CONSILIER AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE, VITAS IFN

Diane Smith este o specialistă cu experiență în domeniul capitalurilor private, activând de aproape 30 de ani în sectorul investițiilor pe piețe interne și emergente și în gestionarea fondurilor, inclusiv în lansarea și gestionarea mai multor afaceri noi de investiții de capital privat și de investiții de tip mezanin atât în SUA, cât și în America Latină. În prezent, este consilier principal la Darby Overseas Investments, manager de fonduri de pe piețe emergente, specializat în strategii de capital privat, infrastructură și credit în America Latină, Europa de Est și Asia. Înainte de a se alătura companiei Darby, în 2007, Diane a fost, în cea mai mare parte a carierei sale, manager senior de portofolii și director general al Electra Investment Trust PLC din Marea Britanie, jucând un rol cheie în dezvoltarea noii afaceri de investiții principale a firmei în SUA, care a ajuns la peste jumătate de miliard de dolari în investiții de capital și investiții de tip mezanin într-o mare varietate de industrii.

Începând din 1991, odată cu angajarea la Electra, Diane s-a concentrat pe companii medii dintr-o gamă largă de sectoare, inclusiv servicii financiare, produse de consum, producție industrială, transporturi, sănătate, telecomunicații și media audiovizuală. La sfârșitul anilor 1990, Diane a condus expansiunea Electra în America de Sud, formând companii joint venture de gestionare a fondurilor pentru a investi în Argentina și Brazilia, unde a locuit mai mulți ani pentru a co-gestiona aceste afaceri. Înainte de a se alătura companiei Electra, Diane a fost implicată în dezvoltarea unei noi afaceri de achiziții de acțiuni cu efect de levier pentru o instituție de economii cu sediul în New York, și a deținut și funcții bancare internaționale și de finanțare corporativă la Manufacturers Hanover Trust. Înainte de a se alătura MHT, ea a petrecut mai mulți ani în Spania, dezvoltând piețe de export pentru producătorii spanioli de produse industriale și de consum. Diane are un master în management internațional la Thunderbird School of Global Management și o diplomă în comunicare la Washington State University. Vorbește spaniola și portugheza.

cristi
Cristian Jurma
Director General al Vitas IFN

Cristian Jurma este Director General al Vitas România din anul 2009. Activează în cadrul instituției din 1998, având o experienţă de peste 25 de ani în domeniul microfinanţării.

Din 2001 a ocupat poziţii de top management în diferite instituţii de microfinanţare din România şi internaţional in cadrul grupului. Are o experienţă bogată în creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii, îmbunătăţiri locative şi infrastructură comunitară în România şi Bosnia & Herzegovina.Totodată, a strâns peste cinci ani de experienţă de management în domeniul IT unde a dezvoltat şi implementat un Sistem de Management al portofoliului de credite pentru o reţea de instituţii financiare şi dezvoltare din Europa de Est şi Orientul Mijlociu. Cristian a fost și consultant în proiecte de microfinanţare din Serbia, Muntenegru, Bosnia și Pakistan.

Cristian are o experienta de peste 10 ani in guvernarea institutiilor, activand ca si membru în Consiliul de Administaţie al MFK Lider Bosnia (2011 -2017) și președinte al Consiliului de Administraţie al Microfinance Centre Polonia (2010 – 2021).

m05
Radu Toma
Director General Adjunct al Vitas IFN

Radu Toma este Director General Adjunct al Vitas România din anul 2010. A început colaborarea cu Global Communities în 1999, ca ofiţer de credite, mai apoi ca Manager de sucursală, Manager Regional şi, în 2006 a fost promovat ca Director Financiar & IT al instituţiei.

Responsabilităţile sale includ supervizarea situaţiilor financiare, realizarea de previziuni şi bugete, informaţii de management, raportarea şi menţinerea relaţiilor cu finanţatorii şi autorităţile de reglementare şi supraveghere locale. Înainte de Vitas România, Radu Toma a lucrat ca economist în domeniul comerţului cu ridicata şi al transportului de mărfuri.

Este Expert Certificat in Risc Management, Expert Contabil (CECCAR), licenţiat în Relaţii Economice Internaţionale, a absolvit studii postuniversitare în Drept Comercial şi detine un Certificat Profesional în Management.

În prezent este presedinte al Comitetului de Audit al MFK Lider Bosnia.

Abonează-te la newsletter
Abonează-te la newsletter și nu pierde niciodată șansa de a afla despre cele mai noi produse de credite IFN pentru persoane juridice!
Aplica
1
Salut! Doresti un credit!
Acum poti aplica online pentru un credit! Alege optiunile solicitate de catre asistentul online.