Când devii plătitor de tva și ce obligații vei avea
Ești de ceva timp în afaceri și vrei să-ți revizuiești planul strategic pe termen lung. Un punct important de luat în calcul este când devii plătitor de TVA și ce obligații vei avea odată cu acest nou statut. Include acest aspect în strategia afacerii tale și asigură-i o dezvoltare armonioasă de succes.
Când devii plătitor de TVA?
Taxa pe valoarea adăugată sau TVA este o taxă indirectă care se adaugă la costul bunurilor și serviciilor importate. În acest caz, obligația de plată revine direct consumatorilor finali de produse și servicii.
La înființarea unei afaceri, societatea este înregistrată automat ca fiind neplătitoare de TVA, aplicându-se un regim special de scutire de plată. În schimb, când afacerea începe să se dezvolte și depășește o anumită cifră de afaceri, aceasta trebuie înregistrată ca plătitoare de TVA.
În conformitate cu legislația din România modificată la începutul anului 2023 (art. 310 din Codul Fiscal), orice firmă devine plătitoare de TVA în momentul în care cifra anuală de afaceri depășește plafonul de 88.500 de euro – echivalentul a 300.000 de lei.
Desigur, poți alege această opțiune fără să fi atins plafonul cifrei de afaceri menționat mai sus. De obicei, proprietarii de afaceri care aleg de bună voie să devină plătitori de TVA sunt cei care au nevoie să achiziționeze bunuri intracomunitare de mai mult de 10.000 de euro pentru funcționarea firmei lor.
În orice scenariu, procesul de înregistrare a firmei în calitate de plătitoare de TVA este același. Îl vom descrie în rândurile care urmează.
Citește și: Ce este Biroul de Credit și ce rol are pentru persoanele juridice
Care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi când devii plătitor de TVA
Dacă afacerea ta a atins pragul cifrei de afaceri de 300.000 de lei, atunci ești obligat ca în termen de maxim 10 zile de la data depășirii plafonului să faci demersurile pentru înregistrarea firmei ca plătitoare de TVA.
Atenție! Data atingerii/depășirii pragului se consideră prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care acesta a fost atins/depășit.
Înregistrarea afacerii în acest scop se realizează la ANAF prin depunerea formularului 010, însoțit de următoarele documente:
- balanța analitică de la începutul anului și până în luna în care s-a depășit pragul de 300.000 de lei;
- copie a certificatului de înregistrare la ORC;
- copie după cartea de identitate a proprietarului/administratorului afacerii;
- copie a contractului de prestări servicii contabile;
- declarație pe propria răspundere din care să rezulte dacă afacerea desfășoară sau nu activități economice la sediul social, sediile secundare sau în afara acestora.
Dacă toate documentele sunt în regulă și prezintă realitatea modului în care funcționează afacerea, atunci vei primi certificatul de înregistrare în scopuri de TVA în cel mult 5 zile de la solicitare.
Odată cu obținerea certificatului, trebuie să te interesezi ce proceduri trebuie să urmezi și ce obligații vei avea. Pe acestea le-am descris în următoarea secțiune.
Ce obligații vei avea ca plătitor de TVA
- în momentul în care emiți facturi de vânzare, acestea trebuie să includă în fața CUI-ului, mențiunea RO. Toate facturile vor fi emise cu TVA-ul aferent vânzării;
- dacă deții o gestiune și utilizezi casa de marcat, atunci trebuie să o setezi astfel încât, bonul fiscal eliberat să includă valoarea TVA-ului aferent vânzării;
- trebuie să anunți partenerii de afaceri că ai devenit plătitor de TVA, pentru ca aceștia să actualizeze datele despre firma ta;
- conform perioadei fiscale aferente afacerii tale (lunare sau trimestriale), va trebui să depui periodic următoarele declarații:
- Formularul 300 (până la data de 25 a lunii curente pentru luna care s-a încheiat) – decont de TVA. Dacă TVA-ul colectat este mai mare decât TVA-ul deductibil, atunci diferența va trebui să o plătești la bugetul de stat. În schimb, dacă TVA-ul colectat este mai mic decât TVA-ul deductibil, atunci va trebui să recuperezi această sumă de la bugetul de stat;
- Declarația 394 (până la data de 30 a lunii următoare după perioada de raportare) – pentru toate afacerile înregistrate ca plătitoare de TVA pentru livrări de produse, prestări servicii și achiziții la nivel național;
- Declarația 390 (până la data de 25 a lunii curente pentru luna care s-a încheiat, doar pentru lunile în care există achiziții intracomunitare) – pentru livrări, prestări și achiziții intracomunitare.
Citește și: Conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF
Care sunt avantajele de care te bucuri în calitate de plătitor de TVA?
A fi plătitor de TVA nu este un dezavantaj așa cum îl consideră mulți proprietari de afaceri la început de drum. Cu timpul, îți vei da seama că acest status îți poate aduce anumite avantaje, printre care:
- consolidarea parteneriatelor cu alte firme. În cazul în care majoritatea partenerilor tăi sunt plătitori de TVA, atunci cu atât mai mult își vor dori să mențină colaborarea cu afacerea ta, deoarece își vor deduce TVA-ul din facturile tale;
- recuperarea TVA-ului prin deducere în situațiile specifice;
- facilitarea achizițiilor bunurilor intracomunitare. În calitate de plătitor de TVA, nu vei fi constrâns de vreun plafon pentru achizițiile intracomunitare;
- colectarea TVA-ului redus (9% sau 5%) și deducerea TVA-ului aferent facturilor de la furnizori (19%, 9% sau 5%) pentru unele domenii de activitate.
Citește și: Ce este profitul, cum îl calculezi și de câte tipuri este?
Cum știi dacă afacerea ta e pregătită să devină plătitoare de TVA?
În afară de atingerea plafonului cifrei de afaceri care te obligă să-ți înregistrezi afacerea ca plătitoare de TVA, poți lua în considerare următoarele aspecte pentru a vedea dacă firma ta e pregătită de acest pas:
- Afacerea ta se află într-o etapă de dezvoltare care face parte dintr-un plan strategic pe termen lung. Acest proces poate include: îmbunătățirea produselor existente, dezvoltarea portofoliului cu noi produse, extinderea spațiului de producție, creșterea numărului de angajați etc.
Pentru a implementa acțiunile strategice de dezvoltare, vei avea nevoie de capital suficient pe care-l poți obține printr-un credit pentru IMM-uri de la Vitas România.
- Afacerea ta generează venit constant datorită clienților recurenți. Atunci când ai un venit lunar constant și te asiguri că atingi anual plafonul legal, eviți situația de a pierde codul de TVA după ce l-ai obținut.
Analizează cu o atenție deosebită aceste aspecte și asigură-te că afacerea ta e pregătită de o nouă etapă – să devină plătitoare de TVA. Dacă decizia este luată, nu va mai trebui decât să urmezi pașii pentru înregistrarea statutului la ANAF și să respecți obligațiile menționate pe toată durata de viață a afacerii tale.